Preîncălzește cuptorul la 180°C. Unge cu puțin unt o tavă mică de copt, iar pe fundul tăvii pune și o hârtie de copt. Spală bine clementinele (ideal ar fi să ai unele bio, la care să poți consuma coaja). Taie-le în felii, cu tot cu coajă.
Pune ingredientele într-un bol și mixează până se omogenizează. 
Într-un mic vas pune pe foc untul, mierea și zeama de lămâie, dă la o parte vasul când începe să clocotească. Pune acest sirop în tava de copt, având grijă să fie uniform distribuit. 
Aranjează feliile de clementine începând din mijloc către margini (suprapune-le doar câte un pic).
Toarnă și compoziția în tavă și coace prăjitura pentru 25-30 min (testează cu o scobitoare dacă interiorul s-a copt). 
Lasă să se răcească în tavă 10-15 minute, apoi răstoarnă prăjitura pe o farfurie și dă la o parte hârtia de copt de deasupra fructelor. Poți pudra cu zahăr sau lăsa ca atare.