Știu că este o vreme caniculară și cu greu te poți auto-convinge să dai drumul cuptorului. Dar această prăjitură delicioasă cu caise merită să faci un mic efort. Prinde un moment prielnic, mai de dimineață sau seara mai pe răcoare, ca să poți ține 45 de minute cuptorul pornit și să coci minunăția de prăjitură.
Caisele sunt fructe atât de parfumate și se potrivesc într-o multitudine de rețete – asta, bineînțeles, după ce ți-ai făcut pofta de caise proaspete, mâncate cu duiumul, că, deh, așa-i în sezon, trebuie să ne bucurăm de ele. Tot cu caise aș face o tartă/galetă, simplă sau poate cu o cremă de migdale (frangipane) care e super simplu de făcut și o găsești aici. Sau poate o dulceață de caise cu vanilie, poți folosi rețeta de la dulceața cu rubarbă și vanilie, am făcut-o în anii trecuți, iar caisele și vanilia = love.
Revenind la prăjitura cu caise din imagini, ei bine, rețeta ei e tare simplă, ingredientele sunt din cele pe care le avem cu toții în cămară și în frigider, așa că, hai la piață după caise! Încă se mai găsesc și încă mai sunt parfumate, dulci și zemoase.
Așadar, ia un kilogram de caise, mânâncă proaspete jumătate, iar din restul fă această prăjitură pufoasă, care merge bine cu o cafea alături sau un ceai rece. Untul trebuie scos un pic dinainte din frigider, ca să aibă o textură mai moale, la fel și ouăle, să ajungă la temperatura camerei.
Un bol, un mixer, cântarul de bucătărie, tava de copt și cuptorul sunt tot ce îți trebuie. Vei vedea că pașii de urmat sunt super simpli, iar cuptorul face cea mai grea parte – coptul.
Prăjitură cu caise
Ingredients
- 140 g unt moale
- 100 g zahăr
- 1 linguriță extract de vanilie
- 3 ouă
- 270 g făină
- 2 lingurițe praf de copt
- 1/4 linguriță sare
- 80 ml sana
- 500 g caise (jumătăți)
- fulgi de migdale pentru decor
Instructions
- Preîncălzește cuptorul la 180 grade C. Unge cu unt o tavă de copt (diametru de 24 cm am folosit eu).
- Într-un bol, mixează untul cu zahăr și vanilia până când capătă o conistență cremoasă.
- Adaugă ouăle, unul câte unul, mixând după fiecare pentru a le încorpora.
- Amestecă făina cu praful de copt și sarea. Pune, gradual, ingredientele uscate în bolul cu crema de unt, zahăr și ouă. Mixează pentru a omogeniza.
- Toarnă sana și amestecă din nou.
- Acum, cînd compoziția este gata, toarn-o în forma de copt unsă cu unt. Așază jumătățile de caise deasupra, cu partea interioară (unde a fost sâmburele) în sus.
- Coace prăjitura timp de 40-45 de minute (încearcă dacă s-a copt făcând testul scobitorii).
- Scoate prăjitura din cuptor și las-o să se răcească. Decorează cu fulgi de migdale. Poți servi cu înghețată de vanilie sau smântână puse deasupra.
Poți servi prăjitura cu caise așa cum este sau poți adăuga smântână sau înghețată de vanilie pentru un plus de savoare. Este la fel de bună în oricare dintre variante.