Una dintre cele mai delicioase invenții este clătita uriașă la tigaie, pe numele ei Dutch Baby. Este o variantă mai rapidă de a face clătite, doar că are dimensiuni gigant și o împarți cuminte cu cei de la masă. Iar dacă nu ai comeseni, cu atât mai bine pentru tine, îți rămâne pentru mai târziu.
Am descoperit Dutch baby mai târziu, pentru că în copilăria mea, pe masă, erau doar clătitele clasice subțiri, rulate după ce le umpleam cu dulceață. Apoi am început să fac și clătitele mici, pufoase, în stil american, celebrele pancakes, pe care le asortam cu cremă de ciocolată, miere, unt de arahide, smântână și dulceață.
Și, în cele din urmă, m-a cucerit această clătită la tigaie, pe care o servesc pe îndestulate vreo 4 persoane și care arată așa drăguță, cu margini neregulate, cu umflături și porțiuni plate, într-o formă mereu surprizătoare.
Din istorie
Dutch baby nu are o origine olandeză, duoă cum te-ar putea induce în eroare numele. Ea este inspirată din rețeta tradiționalei clătite germane cu mere, Apfelpfannkuchen. Se pare că prima menționare a acestei denumiri vine de la începutul anilor 1900, când a apărut în meniul unei mici cafenele din Seattle, Manca’s Café. Pentru că nu putea pronunța bine termenul Deutsch (german), proprietara a ajuns să îi spună „Dutch”, de unde această denumire care a rămas în istorie.
Dutch baby se pot face dulci, cu o varietate de toppinguri, dar și sărate (fără a mai adăuga zahăr în compoziție) și cu diferite legume, verdețuri sau brânzeturi ca ingrediente în compozișie sau deasupra. Te invit să descoperi rețeta de Dutch baby cu leurdă, pecorino și ciuperci de pe blogul meu.
Tips pentru reușita Dutch baby:
- ouăle trebuie să fie la temperatura camerei (așa că scoate-le din timp din frigider)
- tigaia trebuie să aibă o bază groasă și antiaderentă, indicat e să fie din fontă
- încinge tigaia cu unt înainte de a pune compoziția
- nu deschide ușa cutproului în timpul coacerii.
Trebuie să încerci această rețetă de Dutch baby cu fructe de pădure, este foarte ușor de făcut și minunat de savurat!
Dutch baby cu fructe de pădure
Ingredients
- 3 buc ouă la temperatura camerei
- 70 g făină
- 120 ml lapte
- 1 linguriță zahăr
- 50 g unt
Topping
- 2 lingurițe zahăr pudră
- 150 g fructe de pădure (eu am folosit un mix de afine, coacăze roșii, căpșuni)
Instructions
- Preîncălzește cuptorul la 200 grade C. Pregătește o tigaie de fontă în care vei coace clătita Dutch baby.
- In vasul unul blender, pune ouăle, laptele, făina și zahărul. Mixează până se amestecă bine ingredientele și obții o textură fină.
- Adaugă untul în tigaia de fontă și pune-o la cuptor să se încingă concomintent cu topirea untului.
- Când untul s-a topit, scoate tigaia și toarnă aluatul pentru Dutch Baby. Repune cât mai rapid tigaia înapoi în cuptor.
- Coace clătita pentru 15-20 de minute la 200 grade C. Vei vedea că se va umfla foarte tare, dar așa este și ideea :). Se va lăsa după ce iese din cuptor.
- Când s-a rumenit, scoate-o din cuptor, pune fructele de pădure deasupra și pudrează cu zahăr.
- Taie in felii și servește imediat.