• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
infarfurie.ro
  • Home
  • Despre mine
  • Rețete
    • Mic dejun
    • Gustări
    • Prânz
    • Cină
    • Deserturi
    • De bază în bucătărie
    • De pus lângă
    • Pentru cămară
  • Povești despre mâncare
  • Contact
  • Navigation Menu: Social Icons

Tartă cu rubarbă și cremă frangipane

Rubarba pare un termen exotic. Drept să-ți spun, până anul acesta, deși mai auzisem despre, nu am fost tentată să o cumpăr și să o folosesc în rețetele mele. Anul acesta însă m-am decis: când vine sezonul ei, cumpăr cu siguranță pentru că vreau să văd ce are atât de special. Că trebuie să fie ceva special, doar văd atâta lume care o folosesc cu success în rețete dulci și apetisante.

Dar te-ai gândit până acum ce este rubarba și de unde vine ea? Ei bine, știai că de fapt rubarba este de fapt o legumă? Ce-i drept, o legumă folosită ca fruct, că doar cele mai multe rețete în care se folosește rubarba sunt deserturi! Se pare că originile sale provin din Asia, existând însemnări care atestă menționarea ei în anul 2700 BC, multă vreme fiind folosită doar în scop medical.

Prima menționare a rubarbei în rețete culinare este la începutul anilor 1800, într-o carte de rețete culinare scrisă de Maria Eliza Rundell și… era o tartă cu rubarbă! La noi, rubarba este cultivată cu precădere prin Transilvania și nu este foarte populară la români.

De această dată, am ales sa combin gustul acrișor al rubarbei cu consistența și aroma plăcută a cremei cu migdale (crema frangipane). Hai să vedem împreună cum să o pregătim.

Print Pin

Tartă cu rubarbă și cremă frangipane

Course Dessert
Prep Time 30 minutes minutes
Cook Time 45 minutes minutes
Total Time 1 hour hour 15 minutes minutes
Servings 8

Ingredients

Aluat

  • 250 g făină
  • 125 g unt rece tăiat cubulețe
  • 50 ml apă rece
  • 2 linguri zahăr
  • 1 gălbenuș

Crema frangipane

  • 80 g unt
  • 60 g zahăr
  • 100 g făină de migdale
  • 2 ouă
  • 2 linguri făină
  • 1 linguriță extract de vanilie

Rubarba

  • 300 g tije de rubarba
  • 2 linguri zahăr brun
  • 1 lingură unt

Instructions

  • Aluatul se face simplu, urmează instrucțiunile de aici. Pune-l la rece pentru 30 minute.
  • Taie capetele tijelor de rubarbă, spală-le și apoi taie-le bucățele. Există diferite modalități de a orna tartele cu rubarbă, depinde de grosimea tulpinilor, de cum îți place să arate și, bineînțeles, de câtă răbdare ai. Poți face ca mine și să tai tijele o dată pe lățime (grosime), apoi în bucățele de aproximativ 3 cm lungime. La margini, ca să urmezi pattern-ul, vei mai face ajustări de dimensiuni pe moment.
  • Pune într-o tigaie untul și adaugă bucățile de rubarbă, presărate cu puțin zahăr brun. Lasă-le 2-3 minute, cât sa se înmoaie puțin și să capete aroma de unt topit. Scoate-le pe o farfurie și lasă-le deoparte.
  • Preîncălzește cuptorul la 180grade C. Întinde aluatul și pune-l într-o formă de tartă. Mai pune forma cu aluat cu tort la congelator pentru 10 minute, ca să împiedicăm aluatul să se strângă la copt. După cele 10 minute, pune peste aluat o foaie de copt și o greutate deasupra (orez, fasole, pietricele speciale) și coace-l „în orb” 20 minute (după 10 minute înlătură foaia de copt cu greutatea pusă pe aluat).
  • Cât timp stă aluatul la cuptor, poți să te ocupi de crema frangipane. Pune într-un bol untul și zahărul, mixează-le până capătă o consistență cremoasă. Adaugă făina de migdale și mixează iar. Pune ouăle și extractul de vanilie, amestecă din nou. La final, adaugă cele 2 linguri de făină și mixează iar. Las-o deoparte.
  • Când este copt aluatul, scoate-l din cuptor și lasă-l să se răcească un pic. Urmează cea mai frumoasă (sau cea mai grea, haha) etapă, asamblarea tartei. Pune mai întâi crema frangipane ca bază în coaja de tartă, apoi începe să așezi bucățile de rubarbă în modelul dorit. După ce ai terminat migăleala și ai un design de poveste, pune tarta la cuptor, cam 45minute la 175 grade C.
  • Când este gata, las-o să se răcească un pic și apoi poți presăra deasupra zahăr pudră. Sau nu, după cum preferi.

E delicioasă caldă, mai ales dacă îi pui și niște înghețată de vanilie deasupra, că vorba aia, puțină înghețată nu a omorât pe nimeni! 😊

Fericire în farfurie!

Retete similare:

Tort de ciocolată, cu cremă de lapte condensat și afine Salată de vară cu caise, rucola, mozzarella și prosciutto Sparanghel cu sos Bechamel și creveți Tartă cu mure și aluat fraged cu alune de pădure Chiftelute cu dovlecei și brânză de capră
Articol anterior: « Tagliatelle cu hribi și prosecco
Articolul urmator: Sparanghel cu sos Bechamel și creveți »

Bara principală

Andreea Mira

Salut!
Eu sunt Andreea și mă bucur că ai intrat în bucătăria mea.
Despre mine

Retete populare

Povesti despre mancare

Istorisiri din bucatarie – In spatele usilor de vestiar

Cu pași grăbiți, intru pe poarta restaurantului. Este încă devreme, ora 11 este un fel de dis de dimineață pentru un local ca acesta. Fac câțiva pași pe mica alee cu bucăți de marmură curățate ca-n ...

Citește tot

andreeamira.ro

Footer

Instagram

Copyright infarfurie.ro © 2025 - Cookies & Politica de confidentialitate