Pentru sezonul sărbătorilor, ți-am pregătit o rețetă ușoară de prăjitură Bundt cu aromă de portocale și gust intens de ciocolată. Cu această prăjitură festivă sigur îi vei impresiona pe cei dragi.
Îți recomand să folosești o tavă tip Bundt pentru că designul prăjiturii ține în mare parte de forma frumoasă pe care o oferă acest tip de tavă. Cu siguranță vei găsi pe piață mai multe tipuri, alege forma care îți place mai mult.
Forma de copt Bundt – O scurtă istorie
Forma de copt Bundt a fost inventată în anii 1950, în Minneapolis, de către H. David Dalquist – fondatorul companiei Nordic Ware, fiind inspirată de mai vechea formă de prăjitură folosită în Europa centrală (Germania, Austria, Elveția și Alsacia – Franța) – Gugelhupf. El a creat acestă formă de copt rotundă, cu valuri de jur-împrejur bine definite astfel încât să fie ușor de tăiat în porții egale.
Numele inițial era „bund” care, în limba germană înseamnă „asociere”, probabil în ideea că această prăjitură are darul de a-i reuni în jurul ei pe membrii familiei și pe prieteni, bucurându-se toți de minunatul desert. Litera „t” de la finalul cuvântului Bundt a fost adăugată pentru a o diferenția și, eventual, patenta.
Dacă în primii ani, formele Bundt nu au avut vânzări prea mari, lucrurile s-au schimbat din 1966. Ella Helfrich din Texas a participat la concursul de pregătit deserturi Pillsbury Bake-Off Contest 1966 și a câștigat locul 2 cu o rețetă de prăjitură ce avea nevoie de o formă Bundt. Rețeta ei a devenit atât de celebră încât a impulsionat nemaipomenit vânzările până atunci modeste ale tăvii Bundt.
Acum formele de copt Bundt sunt cunoscute și folosite peste tot în lume.
Revenind la rețetă, încă un amănunt important: după cum vei vedea, printre ingredientele pe care le vom folosi se numără și coaja de portocale. Este esențial să cumpărăm portocale (și citrice, în general) ecologice dacă folosim în mâncare coaja. Și asta pentru că citricele convenționale au coaja tratată și nu se recomandă pentru consum. Apropo de acest lucru, ai văzut că la supermarketuri există astfel de atenționări în locurile în care sunt etalate citricele?
Pentru această rețetă am folosit ingrediente bio de la magazinul Biocorner.
Prăjitură Bundt cu portocale și ciocolată
Ingredients
Tapetare formă Bundt
- 1 linguriță unt
- 1 lingură făină
Prăjitura
- 60 g unt topit
- 250 g făină
- 1 plic praf de copt
- 250 g zahăr
- 240 g lapte
- 4 ouă la temperatura camerei
- 1 portocală doar coaja răzuită
- 2 linguri cacao pentru compoziția de ciocolată
Glazură (opțional)
- 180 g zahăr pudră
- 2-3 linguri apă
Decor
- 1 portocală felii
Instructions
Pregătire tavă Bundt
- Unge forma Bundt cu unt moale.
- Presară făina și rotește forma pentru a tapeta toți pereții cu un strat fin. La final, lovește cu palma forma pentru a face sa cadă surplusul de făină.
Prăjitura
- Preîncălzește cuptorul la 180° C
- Topește untul și lasă-l să se răcească un pic.
- Într-un bol, pune făina, praful de copt, zahărul, laptele și ouăle și mixează-le 1-2 minute.
- Adaugă și untul topit și mixează din nou până compoziția devine omogenă.
- Împarte compoziția în două, în una din părți adaugă coaja de portocală răzuită (păstrează puțină deoparte pentru decorarea finală), iar în cealaltă pune cacaua și amestecă bine. Acum ai cele 2 compoziții pe care să le pui în forma Bundt.
- Pune în tavă o parte din compoziția cu portocală, apoi o parte din cea cu cacao, repetă procesul până termini ambele compoziții.
- Pune forma în cuptorul încălzit și coace-o 50-55 minute, eventual poți face testul scobitorii ca sa vezi dacă s-a copt în interior.
- Scoate prăjitura din cuptor și las-o să se răcească 10 minute în formă, apoi o poți scoate și pune pe un grătar de patisserie pentru a se răci complet.
Glazura
- Cerne zahărul pudră într-un castron, adauga treptat lingurile de apă până obții consistența dorită.
- Toarnă peste prăjitură și decorează cu felii de portocale tăiate în triunghiuri și presară coajă răzuită.
Aroma de portocale este foarte pregnantă și plăcută și se asociază atât de bine cu sezonul rece și cu sărbătorile de iarnă! Dacă nu te incumeți să faci cozonac, ai putea folosi această prăjitură Bundt ca înlocuitor!