O focaccia festivă pe masa de sărbători este întotdeauna o idee bună, nu-i așa? Aveam în gând să fac această focaccia dinaintea venirii sărbătorilor și mă bucur că am reușit să o și pun în aplicare. A ieșit și gustoasă, dar și frumoasă, cu un design de brad de Crăciun care te îmbie la masă.
Plecând de la acest design, poți veni cu propriile idei – mi-ar plăcea să îmi scrii sau să îmi trimiți fotografii cu focaccia ta cu aer de sărbători 🙂
Eu am folosit rozmarinul pentru a sugera bradul, întrucât și seamănă la ace, iar pentru decorațiuni, am ales roșiile cherry și brânza de capră din care am decupat o formă de stea pentru vârful „pomului de Crăciun” și am modelat mici biluțe care se pot asemui cu globulețe albe.
Focaccia este gustoasă în orice formă și cu orice design, așa că urmați rețeta de mai jos oricînd ai chef de o pâinică bună, facută cu propriile mâini și pe care o poți asorta cam cu tot cei ai prin frigider: unt, brânză, pate, humus, salată de vinete și câte și mai câte.
Te mai îmbii cu câteva idei de copturi:
Focaccia festivă
Ingredients
Aluat
- 500 g făină din grâu dur
- 1 linguriță sare
- 1 plic drojdie uscată
- 330 ml apă călduță
- 2 linguri ulei de măsline extravirgin + pentru a pune deasupra focacciei
- 2 linguri griș de adăugat pe fundul tăvii de copt
Topping
- 10-12 rămurele rozmarin
- 2 feliuțe brânză de capră (rulou)
- 12-15 roșii cherry
- fulgi de sare de presărat deasupra focacciei, înainte de copt
Instructions
- Amestecă apa călduță și drojdia și lasă 5 minute deopate, să se activeze drojdia.
- Adaugă sarea peste făină și pune-le împreună într-un bol.
- Măsoară 2 linguri de ulei de măsline din cel mai bun pe care îl ai și toarnă-l în mixul de apă și drojdie.
- Toarnă apa cu drojdie și ulei peste făină și începe să le amesteci. După ce amestecul începe să capete consistența unui aluat, frământă bine timp de 10 minute.
- Unge un castron cu puțin ulei de măsline și adaugă aluatul. Acoperă cu un prosop și lasă să crească timpe de 1-2 ore sau până își dublează volumul.
- Când aluatul este dospit, pregătește tava în care vei coace focaccia, punând pe fundul ei două linguri de griș.
- Pune aluatul în tavă și trage ușor de el ca să acoperi întreaga suprafață a tăvii. Toarnă 3-4 linguri de ulei de măsline deasupra și apoi apasă cu degetele pe aluat ca să îi faci mici adâncituri.
- Stropește ramurile de rozmarin cu puțin ulei de măsline, ca să previi arderea acestuia în cuptor.
- Din una din feliile de brînză de capră, decupează o steluță cu un cutter de biscuiți sau direct cu cuțitul dacă nu ai un astfel de cutter. Restul de brânză rupe-o în bucăți mici și modelează biluțe asemănătoare globulețelor din bradul de Crăciun.
- Aranjează rozmarinul pe suprafașa focacciei pentru a sugera un brad: două crenguțe pentru trunchi, apoi restul ca ramuri, plecând de sus cu ramuri mai lungi și continuând mai jos cu ramuri mai scurte.
- Adaugă pe ramurile din rozmarin roșiile cherry și biluțele de brânză, iar în vârful "bradului" așază steluța din brânză.
- Acoperă tava cu un prosop și mai lasă focaccia să dospească 30-40 de minute.
- Preîncălzește cuptorul la 200 grade C.
- După a doua dospire, presară câțiva fulgi de sare peste focaccia și pune-o la copt pentru 30-35 de minute,.
- Servește-o caldă cu orice îți place alături.