Astăzi vă invit la masă pentru o salată Panzanella – o rețetă de vară inspirată de bucătăria italiană, mai precis de cea din regiunea Toscana. Este o rețetă simplă, oarecum asemănătoare cu cea clasică de roșii pe care o facem și noi, aici, în mod obișnuit vara, din roșii delicioase de grădină, suculente și pline de gust.
Câteva cuvinte despre Panzanella și apartenența ei la cucina povera
Din perspectiva culturii gastronomice, Panzanella este una dintre rețetele specifice așa-numitei „cucina povera” (bucătăria celor săraci), desemnând modul în care, pe vremuri, italienii din păturile sărace obișnuiau să gătească folosind ce era la îndemână.
De multe ori, ei refoloseau ce resturi aveau prin casă pentru a face noi mâncăruri (un astfel de exemplu este pâinea veche care este ingredient într-o serie întreagă de mâncăruri noi tocmai pentru a evita aruncarea ei).
Dacă atunci, oamenii ar fi zis că e un mod de a economisi și a fi practici, astăzi am spune că e vorba de un simț dezvoltat al responsabilității sociale și un mod de a lupta împotriva risipei alimentare. Dacă vrei să citești mai multe despre cucina povera, te invit să citești articolul dedicat pe care l-am scris aici.
Revenind la rețeta noastră, salata e ușor de făcut și bună de tot. Așa că nu mai sta pe gânduri și încearc-o și tu în aceste zile de vară!
Cum să pregătești salata Panzanella
Ingrediente:
- 4 felii pâine rustică (mai veche)
- 2 linguri ulei
- 4 buc roșii mari
- 1 buc ardei gras rosu/galben
- 1 buc ceapă roșie
- 2-3 buc castraveți
- câteva frunze de busuioc proaspăt
Dressing
- 3-4 linguri ulei
- 2 linguri oțet din vin alb
- 1 buc cățel de usturoi
- 1 linguriță muștar de Dijon
- sare după gust
Instrucțiuni:
- Preîncălzește cuptorul la 180 grade C. Pregătește o tavă, pe care să pui o foaie de copt.
- Taie feliile de pâine în cuburi de aprox. 1-1,5 cm. Așază-le în tavă, pe foaia de copt și stropește-le cu ulei. Coace pâinea cam 10 minute până când începe să devină aurie și se usucă bine. Scoate tava din cuptor și las-o deoparte.
- Taie roșiile, castraveții și ardeiul în bucăți mari, iar ceapa – solzișori.
- Adaugă legumele și pâinea într-un castron mare. Toarnă dressing-ul și amestecă ușor pentru a se întrepătrunde aromele, iar pâinea să absoarbă zeama de roșii și dressingul. Pune și frunzele de busuioc deasupra și servește delicioasa salată Panzanella.
Salată Panzanella
Ingredients
- 4 felii pâine rustică (mai veche)
- 2 linguri ulei
- 4 buc roșii mari
- 1 buc ardei gras rosu/galben
- 1 buc ceapă roșie
- 2-3 buc castraveți
- câteva frunze de busuioc proaspăt
Dressing
- 3-4 linguri ulei
- 2 linguri oțet din vin alb
- 1 buc cățel de usturoi
- 1 linguriță muștar de Dijon
- sare după gust
Instructions