Acest tort este perfect pentru momentul în care vrei să faci ceva festiv, rapid și cu un look spectaculos. Nu este un tort elaborat și minuțios, are un singur tip de cremă în toate straturile, se face cu ingrediente destul de la îndemână și nici nu trebuie să fii un as în ale cofetăriei ca să îți reușească.
Eu l-am făcut cu ocazia Crăciunului, însă este potrivit pentru orice aniversare sau zi deosebită pe care vrei să o marchezi cu un tort drăguț, mai ales că este foarte versatil ca decor. Eu l-am decorat cu turtă dulce și crenguțe de rozmarin presărate cu zahăr pudră pentru că am vrut să fie în acord cu sărbătorile de iarnă. În plus, cum nu prea avem zăpadă afară, măcar să ne creăm noi peisajul de iarnă feeric și diafan :).
Pentru tortul din imagine am folosit 2 blaturi în forme de copt de 18 cm, pe care le-am tăiat în câte 2 straturi. Am vrut să fie mai mic ca diametru și mai înalt. Poți folosi însă și o singură formă de copt cu un diametru mai mare și să îl tai în 3.
Tort de iarnă
Ingredients
Blaturi
- 120 g unt
- 120 g ciocolată neagră
- 180 g zahăr
- 8 ouă întregi
- 60 g cacao
- 1 linguriță praf de copt
- 1 linguriță bicarbonat de sodiu
- 180 g făină
- 1 praf sare
Cremă
- 500 ml smântână grasă (35% grăsime)
- 250 g mascarpone
- 4 linguri zahăr pudră
- 1 linguriță extract de vanilie
Glazură buttercream
- 4 albușuri
- 100 g zahăr
- 250 g unt tăiat cubulețe și lăsat cam 1 oră la temperatura camerei
Instructions
Preparare blaturi
- Preîncălzește cuptorul la 180 C. Unge cu puțin unt 2 forme de copt cu bază detașabilă (18 cm).
- Topește untul și ciocolata într-un bol, la bain-marie. Când s-au topit, dă castronul la o parte și lasă să se răcească.
- Mixează ouăle și zahărul până când compoziția obținută își triplează volumul. Adaugă treptat amestecul de ciocolată și unt topite și mixează pentru a le încorpora.
- Cerne și amestecă ingredientele uscate, apoi amestecă-le cu o spatulă în compoziția din ou și ciocolată.
- Toarnă compoziția în formele de copt și pune-le la cuptor pentru 30-35 minute (poți face testul scobitorii).
- Scoate blaturile din cuptor și lasă-le să se răcească 5-10 minute în formele de copt, apoi le poți scoate și lăsa pe un grilaj să se răcească de tot.
- Când blaturile s-au răcit, nivelează partea de sus care crește neuniform și apoi taie-le pe fiecare în câte 2 straturi.
- Dacă nu le umpli cu cremă imediat, înfășoară-le în folie alimentară până în momentul umplerii.
Preparare cremă
- Smântâna se mixează cu zahărul pudră până se întărește, apoi adaugă mascarponele și extractul de vanilie și mai mixează puțin pentru omogenizare. Nu bate cu mixerul foarte mult, se poate tăia.
- Împarte crema în 3 pentru a umple cele 3 straturi ale tortului. Deasupra ultimului strat de blat am pus direct glazura.
- Pune tortul la rece pentru cel puțin 2 ore înainte de a-l glazura.
Preparare glazură
- Pune albușurile într-un castron degresat, preferabil de sticlă sau de inox (nu platic). Pregătește o cratiță cu apă fierbinte pe aragaz pentru bain-marie.
- Începe să bați cu mixerul albușurile împreună cu zahărul la putere medie. Pune castronul deasupra cratiței cu apă care fierbe (la bain-marie) și continuă să mixezi până când zahărul s- topit, durează cam 2-3 minute.
- Dă la o parte de pe foc castronul și continuă să mixezi ca să se răcească bezeaua. Când castronul pare că nu mai este fierbinte, începe să adaugi câte un cubuleț de unt – nu trebuie adaugat un alt cub până nu se omogenizează cel anterior.
- Dacă la un moment dat pare că se taie amestecul de bezea și unt, nu îți face griji, este un fenomen normal, continuă să mixezi și își va reveni.
- Când termini de pus untul, glazura este gata și o poți întinde cu ajutorul unei spatule pe partea de sus și de jur împrejur.
- Decorează cum îți place sau în funcție de ocazia cu care îl pregătești. Poți pune și bucățele de ciocolată, fructe de pădure, felii de portocală confiată, bezele etc.
Acest tort nu este foarte dulce, gustul de ciocolată din blat se combină delicios de bine cu crema diafană de mascarpone și frișcă, arată spectaculos și îi va încânta pe toți cei care sunt la masa ta.