Prăjitură de toamnă cu prune. Ultimele prune din sezon, super coapte (nu tocmai pe gustul meu pentru că eu le prefer mai ferme și mai puțin dulci și zemoase) și-au găsit menirea ca topping pentru această prăjitură simplă, dar foarte gustoasă.
Dacă nu mai găsești prune (deși eu am mai văzut la Mega de curând), le poți înlocui cu felii de măr sau de pară, se potrivesc și ele de minune. Iată cum din ceva aparent neapetisant – prunele moi și zemoase – a ieșit un desert care te va face să te lingi pe degete.
Atenție, ingredientele sunt pentru o formă de copt mică, folosește una cu diametrul de 18 sau 20 de cm. Și, crede-mă, este mai bine așa, la cât este de bună, o prăjitură mare nu ne-ar fi prins bine la siluetă.
Pufoasă, cu un plus de textură de la fructe, o felie de prăjitură cu prune este un răsfăț hygge pentru zilele de toamnă! Vezi mai jos pașii simpli pentru a face această prăjitură cât ai zice… prune :).
Prăjitură cu prune
Ingredients
- 150 g făină
- 100 g zahăr
- 150 g unt moale
- 2 ouă la temperatura camerei
- 2 lingurițe praf de copt
- 10-12 prune, jumătăți
- zahăr pudră pentru decor (opțional)
Instructions
- Preîncălzește cuptorul la 170 grade C.
- Unge cu unt o formă de copt (diametru 18-20 cm). Pune și folie de copt tăiată pe baza rotundă a tăvii.
- Într-un castron mare, amestecă toate ingredientele (cu excepția prunelor) până se omogenizează.
- Toarnă compoziția în tava pregătită pentru copt.
- Așază deasupra jumătățile de prune (poți pune și alte fructe de toamnă, precum mere sau pere).
- Coace prăjitura la 170 grade C pentru 30-35 de minute (poți face testul scobitorii, dacă iese curată, prăjitura este coaptă).
- Lasă să se răcească de tot, apoi o poți decora, dacă vrei, cu zahăr pudră pe deasupra. Enjoy!
Dacă ți-a plăcut această prăjitură, poate vrei să încerci și alte deserturi de toamnă: