Biscuiții cu vitralii erau pe lista mea de pregătit de sărbători încă de anul trecut. Atunci nu am avut timp să ii fac, dar anul acesta mi-am propus să îi testez, mai ales că mi se par foarte drăguță pentru a fi folosiți ca decorațiune în bradul de Crăciun. Să fiu sinceră, acesta este principalul scop pentru care îi fac, deși ei sunt delicioși și comestibili oricum 🙂
Deși pare complicat de făcut „vitraliul”, de fapt totul este foarte simplu – mai greu mi-a fost să găsesc bomboanele colorate tip dropsuri. Știai că acum magazinele sunt pline de bomboane gumate și jeleuri și foarte rar dai de o pungă de dropsuri?
Într-un final, după ce am reuști să găsesc un sortiment de bomboane tip drops, m-am chinuit 10 minute în fața raftului să găsesc mai multe culori, pentru că îmi doream să am vitraliile diferit colorate. Noroc că am găsit pungi de bomboane cu 3 tipuri de culori/arome în aceeași pungă (roșu, galben, portocaliu), iar pentru verde am luat separat o pungă de dropsuri cu mentă.
Dacă la aluat, trebuie procedat ca la orice aluat de biscuiți, noutatea este legată de cum ajung bomboanele tari și colorate să se transforme într-un mic vitraliu în mijlocul biscuiților. Pentru asta, am separat pe culori bomboanele tari, apoi le-am pus în pungi mai trainice (unele cu zip de la Ikea), cu un prosop deasupra, ca să nu se rupă plasticul pungii și le-am lovit cu sucitorul pentru a le transforma în bucățele cât mai mărunte. La fel am procedat pentru fiecare sortiment în parte.
După ce bomboanele sunt zdrobite și puse în castroane separate, totul devine foarte simplu: am luat cu o linguriță bucățele de dropsuri și am pus în decupătura din mijlocul biscuiților. La cuptor, dropsurile se topesc și formează acea suprafață vitrată, ușor colorată și transparentă. Minunății, nu alta!
Dacă vrei și tu, ca mine, să le pui în brad de decor, înainte să bagi biscuiții la cuptor, nu uita să le faci un mic orificiu pe o margine, ca să ai pe unde introduce o ață sau o sforicică subțire. Și dacă tot ies destul de mulți, împachetează câțiva și pentru a-i oferi cadou de Crăciun celor dragi.
Dacă vrei și alte idei „comestibile” pentru a le oferi cadou de sărbători, vezi și:
- Brăduți festivi din bezea
- Mendianți din două tipuri de ciocolată, cu nuci și fructe uscate
- Biscuiți Linzer
- Trufe de ciocolată cu fistic
- Biscuiți crinkle
Biscuiți festivi cu vitralii din bomboane
Ingredients
Aluat biscuiți
- 200 g unt moale
- 120 g zahăr
- 1 ou întreg
- 1 linguriță extract vanilie
- 350 g făină
- un praf de sare
Pentru vitralii
- câte o punguță de bomboane diferite culori (tip dropsuri)
Instructions
- Mixează untul moale și zahărul până se încorporează zahărul. Adaugă oul (bătut ușor cu furculița înainte) și extractul de vanilie. Mixează din nou ca să se omogenizeze.
- Adaugă făina și sarea. Mixează ușor până când consistența este aceea a unui aluat.
- Formează un disc din aluat și pune-l la rece pentru o oră.
- Între timp, zdrobește fiecare tip de bomboane (lăsate în pungă sau puse într-o pungă nouă dacă trebuie desfăcute din ambalaj) cu ajutorul sucitorului sau ciocanului de șnițele. Răstoarnă bucățelele de bomboane în castroane separate și lasă-le deoparte.
- Scoate aluatul și întinde-l pe blatul înfăinat până ai o grosime de aproximativ 0.5 cm.
- Folosește o formă mare de tăiat biscuiții (stea, floare, fulg de zăpadă, inimă etc) și una mică pentru a decupa mijlocul (dacă nu ai forme mari și mici în același set, folosește un mic dop de sticlă pentru a decupa mijlocul).
- Pune biscuiții decupați pe o foaie de copt (decupează mijlocul după ce biscuitele este în tavă, pe foaia de copt) ca să nu existe riscul să se rupă.
- Dacă vrei să îi agăți în brad, fă un mic orificiu cu ajutorul unui băț de frigăruie pe o margine a aluatului (unde vei băga ața pentru a agăța biscuitele ca decorațiune).
- După ce ai umplut tava cu biscuiți și ai decupat și mijlocul, pune tava pentru încă 30 de minute în frigider. Procedează la fel cu a doua tavă de biscuiți (ies cam 2 tăvi din această cantitate de aluat).
- Preîncălzește cuptorul la 180 de grade C.
- După ce scoți tava cu biscuiți din frigider, pune cam o linguriță de bomboane zdrobite în mijlocul decupat al fiecărui biscuite.
- Coace biscuiții pentru 12 minute la 180 grade C. Lasă să se răcească în tavă pentru ca vitraliul din bomboane să se solidifice. Coace la fel și cea de a doua tavă.
- Când s-au răcit, poți pune ața/sforicica subțire și îi poți atârna ca decorașiune în bradul de Crăciun. Desigur, ei se pot și mânca :).