• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
infarfurie.ro
  • Home
  • Despre mine
  • Rețete
    • Mic dejun
    • Gustări
    • Prânz
    • Cină
    • Deserturi
    • De bază în bucătărie
    • De pus lângă
    • Pentru cămară
  • Povești despre mâncare
  • Contact
  • Navigation Menu: Social Icons

Focaccia cu roșii cherry, rozmarin și usturoi

O focaccia cu roșii cherry, usturoi și rozmarin este exact ce-ți lipsea de pe masă, nu-i așa? Acum, că tot s-a răcorit afară și putem da drumul cuptoarelor fără grija căldurii, rețeta aceasta vine la fix. De când mă știu, am iubit mirosul de pâine caldă, proaspăt coaptă. Iar când poți face asta chiar cu mâinile tale, este nemaipomenit, pentru mine e terapie, nu alta!

Rețeta nu este complicată, necesită un timp de creștere a aluatului, dar poți apela și la dospirea la rece dacă nu vrei să fii condiționat de un anume timing în ziua în care îl faci.

Câteva sfaturi pentru reușita focacciei

Toppingul pe care l-am ales eu este cu roșii cherry – îmi place gustul roșiilor coapte cu pâinea caldă, usturoi (oare e ceva care nu e mai bun când adaugi usturoi?) și rozmarin pentru aromatizare. Poți apela și la alte ingrediente, brânză rasă, măsline, felii de ceapă, ierburi care mai de care, lista e lungă și o poți completa cu ce îți place.

Este important să folosești un ulei de măsline de cea mai bună calitate – gustul focacciei va depinde de cel al uleiului de măsline, așa că nu face rabat la calitate.

Sarea pe care o presari deasupra ar trebui să fie tip fulgi sau măcar din cea grunjoasă, sarea fină nu se potrivește în acest caz.

Dacă pui multe verdețuri deasupra, unge-le cu ulei de măsline ca să nu se ardă în timpul coptului.

Pentru o rețetă asemănătoare, dar de această dată originară din Franța, te invit să încerci și rețeta de Fougasse de pe blogul meu.

Print Pin

Focaccia cu roșii cherry, rozmarin și usturoi

Prep Time 30 minutes minutes
Cook Time 30 minutes minutes
2 hours hours
Total Time 3 hours hours
Author Andreea

Ingredients

Aluat

  • 300 g făină
  • 1 1/2 lingurițe sare
  • 1/2 plic drojdie uscată
  • 1/2 linguriță zahăr
  • 250 ml apă călduță
  • 2 linguri ulei de măsline + pentru uns vasul în care va dospi aluatul

Topping

  • 150 g roșii cherry
  • 1-2 crenguțe rozmarin proaspăt
  • 2-3 căței de usturoi pisați
  • fulgi sare pentru presărat deasupra
  • 3 linguri ulei de măsline pentru pus deasupra aluatului

Instructions

  • Pune drojdia uscată și zahărul în apa călduță. Lasă 5-10 minute să se activeze drojdia.
  • Într-un vas încăpător, amestecă făina și sarea, apoi pune treptat ingredientele lichide: apa cu drojdia și uleiul de măsline.
  • Încorporează bine ingredientele și apoi frământă până obții un aluat fin, nelipicios (aproximativ 5-10 minute).
  • Unge vasul cu puțin ulei de măsline, așază aluatul, stropește cu ulei de măsline și deasupra aluatului și acoperă cu o folie de plastic. Lasă să se dospească aluatul 2 ore la temperatura camerei sau poși pune la frigider pentru minim 12 ore pentru o dospire lentă la rece.
  • Când aluatul și-a dublat volumul, preîncălzește cuptorul la 220°C. Unge o tavă sau o tigaie cu ulei de măsline.
  • Așază aluatul și întinde-l cu ajutorul degetelor spre marginile tăvii/tigăii.
  • Acum vine partea cea mai distractivă: să faci adâncituri cu degetele în aluatul pufos :).
  • Amestecă uleiul de măsline cu usturoiul pisat, apoi toarnă cele 3 linguri de măsline pe toată suprafața aluatului.
  • Așază roșiile cherry deasupra aluatului – eu am avut un ciorchine mare pe care l-am așezat în mijloc, dar le poți pune și răsfirat pe toată suprafața.
  • Presară frunzulițe de rozmarin deasupra, apoi fulgii de sare.
  • Mai lasă 15-20 de minute focaccia în tavă/tigaie înainte de a o băga la cuptor.
  • Coace focaccia 30 de minute la 220°C.
  • Servește-o caldă, ruptă direct cu mâna și asortată cu ce ai mai bun prin casă :).

Fericire în farfurie!

Retete similare:

Tartă cu lămâie Clătite cu spanac baby, avocado și pătrunjel Quiche cu praz caramelizat și brânză de capră Cheesecake cu mascarpone, ciocolată si glazură rozete Tagliatelle cu creveți și gălbiori
Articol anterior: « Tartă cu mure și aluat fraged cu alune de pădure
Articolul urmator: Tartă rustică cu mere Red Love »

Bara principală

Andreea Mira

Salut!
Eu sunt Andreea și mă bucur că ai intrat în bucătăria mea.
Despre mine

Retete populare

Povesti despre mancare

Memoria olfactivă

Nu știu cum sunt alții, dar eu mă pot lăuda că am o memorie olfactivă destul de pregnantă. Mai știți cartea aceea interminabilă a lui Proust pe care ar fi trebuit să o bifăm ca lectura prin liceu? Nu ...

Citește tot

andreeamira.ro

Footer

Instagram

Copyright infarfurie.ro © 2025 - Cookies & Politica de confidentialitate