Azi, când e ziua în care se sărbătoresc cei 40 de mucenici, îți aduc o rețetă de mucenici moldovenești care te va face să te lingi pe degete, la propriu. Deh, mierea te cam face să te murdărești, dar ce bună e combinată cu aluatul copt de brioșă și cu nuca măcinată.
Mucenicii se fac destul de ușor, mai ales dacă folosești un robot de bucătărie pentru a frămînta aluatul. Dacă nu ai, poți frământa și cu mîna, doar ca va fi mai lung procesul și se poate lăsa cu febră musculară. Glumesc, ideea e că vor ieși buni orice metodă de frămîntare ai folosi și chiar merită, o dată pe an, să faci acest desert tradițional delicios.
Legenda
Cei 40 de mucenici care se sărbătoresc pe 9 martie au fost soldați creștini din vremea împăratului roman Licinus (307-323 d.Hr.). Licinius era păgân și ducea o luptă aprigă împotriva tuturor creștinilor din ținuturile aflate sub controlul romanilor.
Cei 40 de soldați de origine armeană care sunt subiectul legendei făceau parte din armata romană cantonată la Sevastia, sub conducerea lui Agricola, un susținător al luptei anticreștine duse de Imperiul Roman.
Când Agricola a aflat că aceștia erau creștini, a încercat să-i forțeze să renunțe la credința lor și să se închine zeilor păgâni. Cei 40 de soldați au fost întemnițați și lăsați să se decidă peste noapte, dar creștinii nu au vrut să îți lase credința.
Pentru că au refuzat, ca formă de tortură, soldații au fost forțați să intre dezbrăcați în apele înghețate ale lacului Sevastia. Unul dintre ei nu a avut putere să mai îndure frigul, a ieșit din apa rece și a intrat în apa caldă cu care erau ademeniți pentru a se lepăda de credință. Acesta a murit imediat din cauza șocului termic.
Impresionat de curajul și dedicarea celor 39 de soldați rămași, un străjer a intrat și el în apa înghețată, alăturându-se astfel creștinilor. De aceea, în continuare se sărbătoresc 40 de martiri. Pentru că nici după această formă de pedeapsă nu au reuști să îi convertească de la credința lor, după 8 zile de chinuri, cei 40 de creștini sunt în final uciși.
Sărbătoarea de astăzi este un omagiu adus celor 40 de martiri și pentru curajul lor de a-și apăra credința. În diferite zone ale țării mai poartă numele de sfințișori sau bradoși. Forma cifrei 8 provine de la numărul de zile de tortură îndurate de martiri.
Tips pentru rețetă
- frământă bine aluatul până când nu mai este lipicios – nu adăuga făină în plus, chiar dacă tentația e mare.
- eu nu am făcut sirop cu zahăr pentru a-i însiropa foarte tare, am preferat doar miere și nucă deasupra, dar dacă preferi să fie foarte bine însiropați, după ce îi scoți din cuptor, pune-i într-o tavă cu marginile mai înaltă și toarnă peste ei un sirop făcut din 250 ml apă și 125 g zahăr (fierte în prealabil pentru câteva minute).
- păstrează-i la temperatura camerei pentru 1-2 zile, bine acoperiți cu folie alimentară sau într-un recipient ermetic. Încălzește-i puțin înainte de servire.
Cum se pregătesc mucenicii moldovenești
Ingrediente:
Aluat
- 500 g făină
- 70 g unt moale
- 2 gălbenușuri
- 200 ml lapte călduț
- 100 ml smântână lichidă călduță
- 75 g zahăr
- 7 g drojdie uscată
- 1/2 linguriță sare
- 1 linguriță extract de vanilie
- 1 ou pentru a unge mucenicii înainte de a-i coace
- 2 linguri lapte pentru a unge mucenicii înainte de a-i coace
Topping
- 200 g miere, ușor încălzită pentru a fi mai fluidă
- 100 g nucă măcinată
Instrucțiuni:
Pregătire aluat
- Pune făina, zahărul și sarea în vasul unui robot de bucătărie echipat cu un cârlig pentru frământat. Pulsează pentru a le amesteca. Adaugă apoi drojdia uscată și gălbenușurile. Mixează din nou.
- În timp ce ingredientele deja puse se amestecă, adaugă laptele și smântâna călduțe și extractul de vanilie. Continuă să mixezi.
- Când vezi că începe să aibă consistența unui aluat, pune, treptat, câte puțin unt, așteptând să se încorporeze înainte de a adăuga altul.
- După ce tot untul s-a încorporat, lasă robotul să lucreze pentru vreo 7-8 minute până când devine elastic și nu se mai lipește de pereții vasului.
- Pune aluatul într-un castron și acoperă cu folie alimentară sau cu un prosop de bucătărie. Lasă să crească într-un mediu călduț, aproximativ 1,5-2 ore.
Formare și coacere mucenici
- Când aluatul s-a dospit, scoate-l din vas și împarte-l în bucăți cam de 75 g (ies cam 15 bucăți).
- Ia fiecare bucată de aluat și rulează-l în mâini până obții o formă alungită cam de 20-25 cm lungime.
- Din fiecare bucată lungă formează un 8. Așază mucenicii astfel formați pe o tavă tapetată cu folie de copt. Lasă puțin loc între ei pentru că vor mai crește și în tavă. Procedează la fel cu toate bucățile de aluat.
- Acoperă cu un prosop tăvile cu mucenicii formați și lasă-i să mai crească 30 de minute. Între timp, preîncălzește cuptorul la 180 grade C.
- Înainte de a-i băga la cuptor, unge mucenicii cu oul bătut ușor cu furculița și amestecat cu 2 linguri de lapte.
- Coace mucenicii timp de 15 minute la 180 grade C, până când se rumenesc.
Adăugare topping miere și nucă
- Imediat ce i-ai scos din cuptor, toarnă cu o lingură miere călduță peste ei și apoi presară nucă măcinată. Sunt buni calzi (ulterior îi poți încălzi la microunde).
Mucenici moldovenești
Ingredients
Aluat
- 500 g făină
- 70 g unt moale
- 2 gălbenușuri
- 200 ml lapte călduț
- 100 ml smântână lichidă călduță
- 75 g zahăr
- 7 g drojdie uscată
- 1/2 linguriță sare
- 1 linguriță extract de vanilie
- 1 ou pentru a unge mucenicii înainte de a-i coace
- 2 linguri lapte pentru a unge mucenicii înainte de a-i coace
Topping
- 200 g miere, ușor încălzită pentru a fi mai fluidă
- 100 g nucă măcinată
Instructions