După ce am mâncat mure pe săturate, tot mi-au mai rămas o grămadă. Avem la țară câteva tufe care rodesc în neștire. Așa mi-a venit ideea să fac această tartă cu mure și aluat fraged cu alune de pădure. O bunătate de desert cu fructe, perfect pentru zilele de vară în care poftești la ceva bun.
La o adică, dacă ai abundență de alte fructe de pădure, le poți înlocui cu succes cu afine, zmeură, coacăze sau chiar căpșuni. La alut, am înlocuit o parte din făina cu alune de pădure măcinate (are textura tot ca o făină) ca să dau un plus de savoare crustei de tartă.
În plus, am pus un pic de alune măcinate și la baza tartei, înainte de a pune umplutura de fructe, ca să joace un dublu rol: să dea și mai multă savoare și să absoarbă și din sucul de mure care apare inerent coacerii la cuptor. Mirosul de mure caramelizate este foarte îmbietor, iar textura este minunată!
Dacă îți plac tartele cu fructe, mai poți încerca:
Modul de servire ține de preferința fiecăruia, poate fi simplă – pentru că este suficient de zemoasă și aromată, dar poate fi asociată dumnezeiește și cu niște înghețată de vanilie, din aceea cea mai bună.
Tartă cu mure și aluat fraged cu alune de pădure
Ingredients
Aluat fraged cu alune de pădure
- 175 g făină
- 75 g alune de pădure măcinate (se găsesc la magazine, eu am luat de la Lidl)
- 150 g unt rece
- 2 linguri zahăr
- un praf de sare
- 4 linguri lapte
Umplutură mure
- 500 g mure proaspete
- 125 g zahăr
- 1 lingură amidon
- 50 g alune de pădure măcinate
Instructions
Pregătire aluat
- Pune făina și alunele măcinate într-un bol, adaugă untul cuburi și amestecă bine până obții o textură farâmicioasă.
- Adaugă sarea, laptele și zahărul și amestecă din nou până aluatul se omogenizează. Învelește-l într-o folie alimentară și pune-l la rece pentru 30-60 de minute.
Pregătire umplutură mure
- Pune murele într-un castron, adaugă zahărul și amidonul. Amestecă pentru ca zahărul și amidonul să ajungă la toate fructele și să le îmbrace.
Asamblare tartă
- Preîncălzește cuptorul la 190 de grade C. Unge cu unt o tavă de copt pentru tarte (eu am folosit una de 24 cm).
- Scoate aluatul din frigider și, pe blatul înfăinat, întinde-l cu sucitorul. Așază-l cu grijă în forma de tartă, taie marginile care sunt în surplus.
- Pune pe partea de jos a aluatului un strat fin de alune măcinate, apoi răstoarnă murele și zeama lor dacă și-au lăsat.
- Coace tarta timp de 40-45 de minute la 190 grade C, până când aluatul devine auriu, iar murele s-au caramelizat.
- Lasă să se răcească înainte de a o tăia. O poți asorta cu o lingură mare de înghețată de vanilie.