Cartofi Dauphinoise sau, mai simplu, cartofi gratinați, este o rețetă clasică franțuzească, din doar câteva ingrediente, dar care, îmbinate și gătite lent, creează o combinație aromată și savuroasă. Cartofii se gătesc în smântână, cașcavalul răzuit se topește, aromele și gusturile se întrepătrund, iar untul, usturoiul și cimbrul întregesc acest regal.
Cartofii au fost întotdeauna una din slăbiciunile mele, încă de pe vremurile când eram copil și mâncam cartofi prăjiți cu nemiluita (deh, alte vremuri, alte distracții :)). Acum, cartofii prăjiți sunt rar pe masa noastră, iar când sunt, am grijă să găsesc rețete care să îi pună în valoare.
Față de rețeta clasică de cartofi Dauphinoise, care conține straturi de cartofi tăiați rondele foarte subțiri, smântână (lichidă) sau lapte, usturoi și puțin unt, eu am pus și straturi de cașcaval Sofia de la Delaco, răzuit, care oferă un plus de gust și de corpolență acestui fel de mâncare. Vorba aceea, ce nu devine mai bun când îi adaugi brânză?
Din istoria cartofilor Dauphinoise
Prima mențiune a rețetei de cartofi Dauphinoise este din anul 1788, când au fost serviți la o cină organizată de Charles-Henri, Duce de Clermont-Tonnerre și General-locotenent al regiunii Dauphiné din sud-estul Franței (de unde și denumirea rețetei) pentru oficialii din orașul Gap, aflați în vizită.
Dacă îți plac cartofii, iată și alte rețete care te vor inspira:
- Cartofi copți zdrobiți, cu parmezan și cimbru
- Supă cremă de cartofi copți cu usturoi
- Cartofi Hasselback
- Salată de biban de mare cu cartofi și dressing de muștar
Cartofi Dauphinoise (gratinați)
Ingredients
- 600 g cartofi curățați și tăiați felii subțiri
- 250 ml smântână de gătit
- 2-3 buc căței de usturoi mărunțiți
- 1 lingură unt topit
- 250 g cașcaval Sofia de la Delaco răzuit
- câteva crenguțe de cimbru proaspăt
- sare, piper pentru asezonare
Instructions
- Preîncălzește cuptorul la 180 garde C. Pregătește o tavă pe care o poți introduce la cuptor.
- Combină într-o cană smântâna, untul topit și usturoiul mărunțit.
- Așază în tavă un prim strat de felii de cartofi, asezonează cu sare și piper, toarnă o treime din amestecul cu smântână și presară o treime din cașcaval. Pune și câteva frunzulițe de cimbru proaspăt.
- Procedează la fel cu următoarele două straturi, cu diferența că deasupra de tot nu punem cașcavalul de la început, ci mai târziu. Păstrează-l deoparte.
- Acoperă tava cu o folie de aluminiu și bagă la cuptor pentru 1 oră.
- După ce a trecut ora, dă folia la o parte, adaugă ultimul strat de cașcaval rămas și mai pune să se rumenească pentru 10-15 minute. Enjoy!
Rețetă susținută de Delaco.